Gura Ialomitei este o comuna in judetul Ialomita, Muntenia, Romania, formata din satele Gura Ialomitei (resedinta) si Luciu.

Asezare

Comuna Gura Ialomitei se afla in nord-estul judetului Ialomita, la limita cu judetul Braila, pe cursul inferior al raului Ialomita, aproape varsarea acestuia in Dunare , in stepa de rasarit a tarii, in imediata apropiere a fostelor balti ale Dunarii, care astazi sunt indicate de fostele albii ale Jepcilor si lacurilor Porcul, Catinul lui Pun, Catinul cu cruce, Japsa lui Geoglovan, Razea etc, care nu mai acumuleaza apa in urma irigatiilor facute cu concursul locuitorilor din intreg raionul in anul 1949.

Prin comuna trece soseaua judeteana DJ212 care o leaga spre sud de Mihail Kogalniceanu (unde se termina in DN 2A) si spre nord in judetul Braila de Bertestii de Jos, Gropeni, Tichilesti, Chiscani ( unde se termina in DN 21). La Luciu din acest drum se ramifica soseaua judeteana DJ213, care duce spre sud la Giurgeni, unde se termina in acelasi DN2A, la intersectia cu DN 313.